• MIERCURI, 30 NOIEMBRIE -1

    Opera, cea mai buna muzica pentru inima


    Muzica de opera contribuie la reglarea ritmului cardiac si la scaderea tensiunii arteriale, putand sa aiba efecte benefice in recuperarea pacientilor care au suferit accidente cerebrale, potrivit unui studiu publicat in revista britanica Circulation.
    Ariile de opera stimulatoare, precum , din actul final al operei , de Giacomo Puccini, care include multe pasaje in crescendo si descrescendo, sunt folositoare in tratamentul de recuperare al pacientilor care au suferit atacuri cerebrale.
    In prezent, muzica este deja folosita ca metoda terapeutica in multe spitale din Marea Britanie, fiind nu doar un tratament ieftin si usor de administrat, ci si cu efecte fizice sensibile asupra organismului si a psihicului uman.
    Astfel, s-a constatat ca ariile cu un tempo rapid stimuleaza respiratia, ritmul cardiac si presiunea arteriala, in timp ce ariile cu un tempo lent au efecte contrarii.
    Luciano Bernardi si colegii sai de la Universitatea din Pavia (Italia) au rugat 24 de voluntari sanatosi sa asculte cinci arii diferite de muzica clasica si au monitorizat modul in care organismele acestora au reactionat.
    Cele cinci arii selectate au fost de Beethoven, aria din Turandot de Puccini, de Bach, din Nabucco si din Traviata" de Verdi.
    Fiecare pasaj muzical in crescendo a avut un efect stimulator asupra organismului, determinand ingustarea vaselor de sange de sub piele, cresterea presiunii arteriale, a ritmului cardiac si a celui respirator.
    In schimb, pasajele muzicale in descrescendo au determinat relaxarea organismului si scaderea ritmului cardiac si a presiunii arteriale.
    Cercetatorii italieni au testat diverse combinatii de muzica si pauze muzicale pe cei 24 de voluntari si au descoperit ca bucatile muzicale in care pasajele rapide alterneaza cu cele lente, asa cum sunt ariile de opera, par sa fie cele mai bune pentru imbunatatirea circulatiei sangvine si pentru stimularea inimii.
    Ariile compuse de Verdi, ale caror fraze muzicale sunt lungi de circa 10 secunde, par sa se sincronizeze cel mai bine cu ritmul natural cardiovascular.
    Anual, numai in Marea Britanie, aproximativ 150.000 de persoane sunt afectate de atacuri cerebrale.

     

    COMENTARII

    Pune degetul pe ecran și vei fi hipnotizat! Clipul pe care TREBUIE să-l vezi și tu!

    acum 5 ore

    Namie Amuro este un artist pop japonez care a reușit să creeze un clip inedit, în care muzica se combină cu imaginea

    Top 10 fotografii care surprind clipele dinaintea unei “catastrofe” (GALERIE FOTO)

    acum 19 ore

    Aceşti oameni sunt dovada vie că o secundă poate face diferenţa! Acum o clipă, te pregăteai să duci tortul în sufragerie, să faci cea mai tare schema cu bicicleta sau să te dai în leagăn, iar acum eşti pe jos, tortul stricat, iar tu accidentat.

    Pisicuța asta merită un premiu Grammy pentru talentul său ascuns!

    acum 20 ore

    Micuța Chaninho ar putea concura cu succes într-o competiție de talente muzicale cu al ei glăscior

    VIDEO hilar: Reacţia DE MILIOANE a unui papagal când află că trebuie să meargă la veterinar

    acum 20 ore

    Un bărbat face imprudenţa să îi spună papagalului său că trebuie să meargă la veterinar pentru a-I tăia unghiile.

    VIDEO hilar: Reacţia neaşteptată a unei pisici când aude melodia preferată

    acum 1 zile

    Faceţi cunoştinţă cu Caninho, o pisică din Portugalia care are o reacţie neaşteptată atunci când stăpânul îi pune melodia preferată. Fără să stea pe gânduri, Caninho îşi acompaniază stăpânul atunci când îi vine rândul.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Cuvântul Inimii - Workshop transformational, 23-24 mai 2015, Bucuresti

    Workshop transformational, Creatie constienta de realitate prin Cuvânt!

    Neatza cu Razvan si Dani


    Un show pacatos


    Top stiri
    Cristina Popa | Producător TV
    Cristina Popa »

    Fifi știe! Vezi ce spui

    Mirela Retegan, despre cel mai mare spectacol românesc pentru copii: „ Nu ne temem să simţim emoţie şi să o dăm mai departe”

    Joi, 07 Mai 2015

    Pe 31 mai la sala Palatului Gașca Zurli va susține cel mai mare show pentru copii, produs de o echipă 100% românească. Am stat de vorbă cu Mirela Retegan, fondatoarea Zurli

    Andreea Berecleanu | Jurnalist
    Andreea Berecleanu »

    Think young and beautiful

    Cum să mergi pe tocuri ca modelele de pe catwalk! Cele mai simple trucuri

    Luni, 25 Mai 2015

    Tocurile inalte sunt cele mai bune prietene ale femeilor. Devii mai inalta, pari mai subtire si iti dau un puternic sentiment de incredere in farmecul personal.

    Ela Crăciun | Jurnalist
    Ela Crăciun »

    Simplu, frumos și bun

    Frumusețea vine din interior: 9 alimente cu efecte nocive asupra tenului

    Marti, 26 Mai 2015

    „Tenul frumos cu alimente sănătoase se ține” – o zicală adaptată perfect pentru aceste timpuri, când alimentația proastă este la fel de nocivă pentru piele precum fumatu

    Mihaela Călin | Jurnalist
    Mihaela Călin »

    Carte pentru duminică

    Mihaela Călin şi "Bărbaţi fără femei": o carte pentru weekend

    Vineri, 29 Mai 2015

    Este prima lucrare a lui Haruki Murakami pe care o citesc. L-am cam ocolit pentru ca mi se pare un pic prea comercial si am observat ca nu reuseste sa imi capteze atentia o astfel de lucrare, dar povestirile din colectia Barbati fara femei mi-au placut surprinzator de mult.

    Cristina Severin | Jurnalist
    Cristina Severin »

    Jurnalul lui Nichi

    Povestea unui părinte!

    Luni, 20 Aprilie 2015

    Cu Diana am urcat muntele cot la cot, pe Nichita l-am cărat în braţe. Pe Diana, fiica mea care este mai mare decât Nichita cu 11 ani, am crescut-o altfel decât pe el. Eram foarte tânăra când am avut-o, fusesem şi-un copil răsfăţat tare...

    Marga Bălan | Creator Școala de Pilates
    Marga Bălan »

    Live. Love. Pilates

    Yoga - o necesitate pentru omul modern, agitat, care luptă împotrivă timpului

    Miercuri, 13 Mai 2015

    Noi ca oameni, în evoluția noastră am luptat împotriva naturii pentru a ne face o viață mai ușoară. Însă modificările mediului în care trăim au schimbat condițiile în care am evoluat ca ființa umană, iar progresul tehnic din zilele noastre care este atât de accelerat nu ne dă răgazul să ne adaptăm în mod efiecient

    Mara Prună | Redactor Euforia.tv
    Mara Prună »

    Fashion din condei

    L-a tăiat pe Yves din Saint Laurent și a mutat Parisul în Los Angeles! Cine este Hedi Slimane

    Joi, 09 Aprilie 2015

    Hedi Slimane nu este un pustnic, nici vorbă - pe cât de mult se ferește de ziariști, pe atât de extrovert este în prezența muzicienilor și artiștilor! Controversat, Hedi nu oferă scuze sau explicații, taie în carne vie și duce couture-ul în stradă!

    Ioana Dinică | Day Dreamer

    Pe strada Speranței, nr.20, vă întâlniți cu relaxarea

    Luni, 06 Aprilie 2015

    Un șlagăr al Corinei Chiriac spune “Să-i amintiți vă rog frumos adresa/Când vă-ntâlniți cu fericirea/ Casa cu plopi strada Speranței la parter”. Nu știu dacă am găsit fericirea pe strada Speranței, însă cu siguranță am descoperit relaxarea completă. Belle Maison Spa este o oază de liniște, răsfăț pentru toate simțurile, într-un oraș prea agitat și aglomerat

    Florin Neby | Antrenor personal de fitness
    Florin Neby »

    FIT not FAT!

    Cum să învingi colesterolul prin metode nemedicamentoase

    Miercuri, 20 Mai 2015

    Îţi voi oferi câteva sugestii simple şi clare, prin care poţi normaliza nivelul colesterolului, fără medicamente. Înainte de toate însă, trebuie să ştii că termenul “colesterol” defineşte două tipuri de lipide: lipoproteine cu densitate mică (LDL sau colesterolul “rău”) şi lipoproteine cu densitate mare (HDL)

    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro